Scriu ce-mi trece prin cap, cînd îmi trece şi bine-nţeles că-mi dau seama că în ceea ce scriu sînt mai multe afinităţi literare cu Borges sau Jimenez ori Aleixandre şi mai puţin cu Goga, care de altfel a fost bun prieten al familiei din partea mamei mele. „De un timp încoace, am scris doar frînturi rupte direct din suflet. Fără ajutor, fără dicţionar, fără înflorituri. Şi mai ales fără să-mi pese de ce s-a mai scris, de ce gîndesc criticii sau chiar ce gîndesc ori simt cititorii, dacă or exista. Doar aşa am putut fi liber, doar aşa îmi lasă pana urme pe care pot să mă odihnesc. De cîte ori nu m-am lăsat de scris!? După fiecare rînd, am avut o senzaţie de sfîrşeală cînd universul tuturor posibilităţilor se limita la spaţiul finit, alb, al paginilor nescrise. Şi, cu toate acestea, niciodată nu am simţit vreo nelinişte, vreun regret. Mă gîndeam că Dumnezeu mă va supune altor încercări, cărora le voi răspunde pe măsura mea, necondiţionat, aşa cum am făcut-o de cînd ne-am cunoscut. Uneori, în acele momente binecuvîntate, am simţit palma lui caldă pe fruntea mea rece. Şi, ca într-o explozie epileptică, sub ochii uimiţi, alte pete albe, alte pagini se umpleau cu litere şi cuvinte noi, în parte necunoscute. De aceea, bacsama, niciodată de atunci încoace nu avut putinţa de a reţine ori, mai mult decît atît, de a recita din ceea ce am scris. M-am gîndit că nu sunt eu singurul, alesul, care, din fericire sau din păcate, este doar un instrument. Nu un Stradivarius, ci unul simplu, prin care murmurul magicului trece nefiltrat. Nu ştiu cum gîndesc ceilalţi, dar pentru mine poezia este>>>>>>>
Comentariile sunt închise.